Cât costă să conduci o mașină electrică în România?

Masina electrica

Alimentare masina electrica

Șoferii români au început să simpatizeze din ce în ce mai mult mașinile electrice, dovadă fiind faptul că vânzările lor în România au crescut în ultimul an. Numai în luna ianuarie a acestui an, cel puțin 79 de români au ales să conducă eco-friendly, aducând în țară autoturisme noi care se deplasează numai cu ajutorul curentului electric, conform statisticii Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA), înregistrându-se o creștere de peste șase ori față de aceeași perioadă a anului 2017. Până la urmă, ce e de refuzat?

Statul român vine în ajutorul tău cu suma de 10.000 de euro, sau mai exact 45.000 lei, prin programul Rabla Plus, iar la aceasta se mai pot adăuga până la 6.500 lei, dacă duci la casat mașina de care te-ai folosit până acum, când aceasta e mai veche de opt ani. Unde mai pui că, până de curând, găseai destul de ușor un loc în care să îți încarci gratuit mașina, așa că deplasarea ajungea să nu te coste aproape nimic.

Doar că, la doi ani după montarea primelor stații de încărcare din România, cea mai importantă rețea națională de încărcare, Renovatio e-charge, a început taxarea alimentării cu curent. Ne-am gândit că te-ar interesa să afli care sunt costurile de întreținere a unei mașini electrice, în afară de piesele auto care trebuie schimbate la o anumită perioadă de timp, indiferent de combustibilul folosit pentru propulsare. 

Ce opțiuni ai?

Statie incarcare masina electrica

Energie verde

În momentul de față, există trei tipuri de abonamente la care poți apela. Primul dintre ele este și cel mai ieftin și se numește Start. Are tarif zero, însă va trebui să plătești, pentru a încărca propriu-zis mașina, între 7,4 bani/minut (pentru vehiculele care se alimentează cu până la 4kW) și 1,6 lei/minut (pentru cele cu o putere mai mare de 22 kW).

Cea de-a doua opțiune este abonamentul Entry, pentru care va trebui să achiți în fiecare lună 99 lei, cu condiția să închei un contract de minimum 12 luni. Acesta abonament este potrivit pentru cei care preferă atât soluțiile de încărcare normală, cât și pe cele rapide. Suplimentar, va trebui să plătești, la fiecare încărcare, între 3,9 bani/minut și 88,8 bani/minut.

Ultima opțiune pe care o vei avea este abonamentul Fast, care costă 220 lei/lună, tot cu condiția ca acesta să fie încheiat pe o durată minimă de 12 luni. În cazul acestui tip de abonament, tariful de încărcare poate varia între 1,8 bani/minut și 40,1 bani/minut. Depinde de puterea de încărcare a vehiculului.

Pentru a-ți activa cardul Renovatio e-charge vei mai plăti 249 lei (cu TVA), iar fiecare card va fi atribuit unui singur vehicul și este netransmisibil.

Cât vei scoate din buzunar?

Încărcarea de la 0 la 100% a unui BMW i3 sau Volkswagen e-Golf, la 50 kW te va costa aproximativ 70 lei și cel puțin 45 de minute, dacă ai optat pentru abonamentul Start. Curentul acumulat te va ajuta să te deplasezi pe o distanță de până la 230 kilometri, în funcție de condițiile meteo. Din păcate, aceeași sumă poate cumpăra 12-13 litri de combustibil fosil care va asigura deplasarea unei mașini cu motor clasic pe o distanță aproximativă de 200 de kilometri.

Totuși, România începe să se alinieze curentului mondial de reducere a poluării prin intermediul autoturismelor, înregistrând în anul 2017 un număr de 2.811 de mașini ecologice noi, electrice și hibride, adică o creștere de 136% față de 2016.

Leave a Reply