Ți s-a aprins un bec în timp ce conduci? Află aici ce înseamnă martorii de bord pentru care trebuie să oprești IMEDIAT mașina!

Martori in bord

sursa foto: https://pixabay.com/en/passat-board-car-blue-red-light-567419/

Indiferent de experiența ta ca șofer, e posibil ca bordul unei mașini să mai aibă câteva taine pentru tine, mai ales dacă autoturismul este unul relativ nou pentru tine. Nu e nicio problemă dacă nu recunoști toate indicațiile pe care le primești de la martorii din bord, pentru că din acest articol vei afla la ce anume se referă fiecare bec care se poate aprinde și ce ar trebui să faci pentru a remedia problema apărută în cel mai scurt timp.

Cum ar trebui să interpretezi mesajele luminoase

În primul rând, trebuie să fii atent la culoarea martorului care s-a prins. Dacă becul este verde, nu ai niciun motiv de îngrijorare. Cel mai probabil, e vorba de una dintre funcțiile mașinii tale care este folosită la momentul respectiv, așa cum este cazul farurilor. Atunci când le aprinzi, în bordul tău va apărea un martor de culoare verde care indică faptul că farurile sunt aprinse. Astfel poți fi sigur că nu ești pasibil de o amendă, dacă circuli pe un drum care impune folosirea farurilor pentru o vizibilitate mai bună.

Dacă becul aprins în bord este galben sau portocaliu, înseamnă că mașina vrea să te pună în situația să acorzi mai multă atenție unui detaliu anume. Martorul galben se poate aprinde în cazul în care pompa de ulei are o problemă, ABS-ul este dezactivat la momentul respectiv, deci frânarea se va face pe o distanță mai mare decât în condiții normale, sau dacă mașina sesizează că ESP-ul nu funcționează, deci riscul să derapezi este foarte mare.

Dacă bordul îți indică lumini roșii, este foarte important să tragi pe dreapta cât mai repede cu putință și să oprești motorul, pentru a putea remedia problema apărută. Dacă nu știi să interpretezi semnele apărute ca martori roșii de bord, ți-am pregătit o listă din care să afli imediat ce problemă a apărut sub capota mașinii tale.

Probleme la frânare

Acest martor te anunță că la nivelul frânelor tale au fost depistate unele probleme, iar roțile nu mai pot fi controlate cum trebuie. Ori pedala de frână are o defecțiune și nu mai transmite impuls plăcuțelor sau discurilor de frână, ori maneta de frână de mână nu mai funcționează în parametri, ori uleiul are un nivel scăzut. Nu ignora acest semn și verifică imediat care este sursa problemei, pentru a evita un accident.

Probleme de răcire a motorului

Mai ales în sezonul cald, dacă temperaturile sunt foarte ridicate, iar electromotorul, radiatorul sau lichidul de răcire pot fi depășite de situație. Astfel, motorul tău poate trece de temperatura maximă admisă pentru o funcționare în parametri, așa că se poate ajunge foarte ușor la ceea ce popular se mai numește și „fierberea motorului”. Dacă vezi acest martor aprins în bord, nu continua sub nicio formă călătoria. Trage pe dreapta și așteaptă ca motorul să se răcească, dacă vrei să nu îl distrugi complet.

Probleme cu uleiul

Dacă vezi aprins acest martor de bord, una din situațiile următoare sunt în desfășurare: temperatura uleiului a ajuns mult prea sus, nivelul uleiului este prea scăzut sau presiunea este una redusă. Pentru a evita probleme mult mai grave de motorizare, nu continua să circuli cu mașina până când nu remediezi una din cele trei situații, iar becul roșu se stinge.

Probleme cu airbag-ul

Dacă ești șoferul uneia din mărcile Volkswagen, Skoda, Seat sau Audi, martorul de airbag se va aprinde în culoarea galben. Cu toate acestea, problema este una destul de gravă, dacă ne gândim la importanța airbag-ului în cazul unei ciocniri sau al unui accident mai grav. Senzorul a sesizat faptul că unul sau mai multe airbag-uri nu se va activa, în situația unei coliziuni, sau se va activa fără să fie cazul, ceea ce ar putea duce la o sperietură zdravănă a șoferului și, din nefericire, un impact rezultat din această cauză.

Probleme cu bateria

Imediat după ce bagi cheile în contact, trebuie să aștepți ca martorii din bord să se stingă, ca să poți porni motorul, adică învârti până la capăt cheile în contact. Dacă becul care indică o baterie rămâne aprins și după ce ai plecat de pe loc, ar fi bine să îți comanzi cât mai repede de pe un site unde se vând piese auto online o baterie cu aceleași specificații ca cele ale acumulatorului deja montat pe mașină, pentru că acesta din urmă se pregătește să cedeze. Totuși, verifică înainte de asta dacă nu cumva bateria nu se încarc corespunzător din pricina legăturilor proaste între alternator sau cabluri.

Probleme cu capota mașinii

Dacă vezi aprins acest martor de bord, oprește imediat mașina și asigură-te că ai închis corespunzător capota. Altfel, riști ca în timpul mersului aceasta să se deschidă, iar tu să pierzi total vizibilitatea pe șosea.

 

Drumuri bune!

Leave a Reply